Nu,nu esti.

Cuvintele imita gandurile?
Privirile imita dragostea?
Amurgul imita emotia?
Tacerea imita durerea?
Daca toate acestea se imita,
Atunci eu cand vreau sa te iubesc,
pe cine imit?
E oare vantul cel care te imita pe tine?
Daca da,atunci tu pe cine imiti?
Sunt eu cea care te imita pe tine..
sau tu esti doar o imitatie a visului meu?

Tu ma iubesti altfel.

Astazi ploua in cuvinte,si mi-e ceata sa-mi gasesc pozitia.Te vreau sa Ma-nvii si pe mine,Te vreau sa ma rastignesti de mine,Te vreau caci imi recunosc pustiul pe care treptat l-am inghitit in mine.
Tu ma gandesti intr-o forma atat de perfecta Tata ceresc,si astazi Te vreau sa-Ti spun cat de mult te iubesc,caci numai Tu ma iubesti in fapte profunde.

Creatia.Caci omul e pamantul

Inceputul a fost un negru suprapus cu negru....
A fost putina apa cu cerneala,
Si-un soare,visat poate putin mai galben.
A fost apoi ceva ciudat care mergea pe pata de cerneala.
Pamant cu aer insuflat,un vant vizibil,ceva ce tot vorbea.
Se pare insa,ca pamantul s-a crezut a fi nemuritor fiindca gandea,
Si astfel a ajuns sa se scufunde-n propriile idei de axis mundi.
........................................................................................
Pamantul cere cu strigate de sarpe,si astazi sa atinga cerul,
Nu intelege ca in palmele sale,e negru murdarit de negru..
Nu stie ca ar trebui sa ia putina apa... sa se-ntareasca,
Si poate apoi sa ceara suflul Celui care l-a gandit cu de-amanuntul.
Pamantul nu va fi cerneala niciodata,pe foaia mea mai merge astazi
vantul,se leagana,vorbeste,dar el inca nu stie,de ce chiar daca este doar tarana,
Nu-i seamana pamantului pe care tot il calca.....el inca nu stie......


[Tu esti gandit de Dumnezeu...]

Omul din mine.Zbor spre unire

Omul din mine.Zbor spre unire


Omul din mine,striga dupa omul pe care-l pipaia odata,
dar el nu mai este.
Nu stia cum sa-i vorbeasca,cuvintele zdrobeau emotii,
cuvantul sfarama.
Lacrimile miroseau a umezeala sufletului sau,si nu putea...
nici macar sa planga.
Trupul era lut miscator,intr-un univers limitat de soare.
Nu striga,glasul lui era singur,era desert de voci interioare.
Omul din mine nu comunica,eu eram piatra,atinsa totusi de mana,
ce nu lasa caderea,daca nu era defapt un zbor.
Ce nu stia insa....era ca slabiciunea mea a fost iubirea.
Ea m-a facut sa uit de tine,omul din mine,dar nu vorbi,asculta,
Priveste dincolo de inima mea...universul din ochii lui,nu e limitat de soare...
slabiciunea lui esti tu.


Uneste-te cu el omule din mine,asa vom putea uni prapastia dintre soare si luna.

[Poate ca si omul din el striga ca omul din mine.]