Ce ciudat e cateodata sa privesti in infinit,gandindu-te ca tu esti defapt un infinit,esti facut pentru o eternitate,si cand spun tu..ma refer la inima ta,nu la trupul tau.Ma gandeam zilele astea cat de complexa
trebuie sa fi facut Dumnezeu eternitatea,si cata bucurie infinita trebuie sa fie acolo,in infinitul bucuriei atat de straine de noi acum.Cata perfectiune,fiecare
cuvant,fiecare verset,toul se implineste dupa cum El a spus ca se va implini.Glorie Lui!
Ceea ce ar trebui defapt sa ne intristeze este faptul ca il tratam de multe ori pe Dumnezeu ca pe un accesoriu,asa cum spunea Paul Washer in una din predicile lui.Daca astazi avem nevoie de El,il pastram in mintea
si in gandurile noastre,daca nu,il lasam undeva acasa,intrucat gasim ca nu este atat de trebuitor,decat atunci cand noi decidem asta.Punandu-te
pentru o zi macar in locul lui Dumnezeu pentru a vedea defapt ce semnificatie are fiecare gest al tau de indiferenta,atunci probabil te-ai determina intr-un fel sau altul
sa devii mai sensibil la durerea Lui.Poate ca tot ce spun eu aici sunt doar truisme pentru unii,posibil,dar daca e asa atunci de ce toti facem exact inversul a tot ceea
ce sustinem,si de ce nu sustinem ceea ce trebuie prin gesturi,si nu prin cuvinte?E bine asa.E confortabil atat timp cat esti orb.Pacatul e stratul subtire de alb ce infasoara intunericul de negru,alb ce
se arata pana cand negrul il asimileaza.Nu tot ceea ce e alb persista la adevarata valoarea,cerceteaza 'albul' din viata ta,ca nu cumva sa fie doar o iluzie a negrului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu